Ipostaze ale naturii la romantici și simboliști

În operele romanticilor, natura era o temă des abordată alături de iubire, istorie, trecut, ea reprezentând o cutie de rezonanță a emoțiilor și trăirilor lăuntrice, un mediu prielnic meditației, reveriei. În poezia simbolistă pe de altă parte, natura nu mai este o temă predilectă, ci doar un punct de referință al lumii exterioare. Dacă romanticii alegeau adesea să se refugieze în natură, unde își găseau o sursă de inspirație, de liniște interioară, simboliștii refuză categoric contemplarea pur sentimentală a naturii.
 



     
În operele romantice, natura este feerică, neatinsă de mâna omului, un spațiu ideal pentru regăsirea paradisului pierdut și a unității originare a  eului și a lumii. Natura mai reprezintă în operele romantice și un protector al iubirii, cuplurile găsindu-și mereu un spațiu propice iubirii în mijlocul acesteia („Sara pe deal”). Natura din prisma simboliștilor reprezintă o proiecție a eului liric, a luminilor interioare, marcată de cromatisme, contraste, ba chiar un fel de ruptură a eului liric de lume („Tresar prin somn și mi se pare/ Că n-am tras podul de la mal”).
       Poeziile romantice surprind adesea imaginea lumii care tutelează întreaga fire, învie gânduri și estompează, sau dimpotrivă, argumentează suferințe, imaginea codrului secular, statornic, protector, imaginea izvorului sau imaginea afectuoasă, protectoare a teiului, în timp ce simboliștii folosesc elementele naturale pentru decor sau exteriorizare a angoasei: parcul, grădina, devin locuri bântuite de obsesii, de regrete, de suferințe, toamnele sunt nesfârșite, iernile dau impresia sfârșitului de lume, căldura verii dezintegrează materia, iar primăverile generează nevroze.
       La romantici, fiecare ipostază a eului liric, în special melancolia are o explicație, un determinant, iar evadarea specific romantică se făcea într-un spațiu compensator, unde neliniștile își găseau alinare.
      La simboliști, însă, stările pozitive lipsesc cu desăvârșire, iar cele apăsătoare nu au nevoie de un motiv. Simbolismul se rupe cu totul de iluzii optimiste, de speranțele romanticilor într-o răsturnare de situație sau dispoziție favorabilă și acceptă viața așa cum este ea: straniu de simplă în aparență, însă îngrozitor de complexă în esență.
Catalin

1 thought on “Ipostaze ale naturii la romantici și simboliști”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *