Comentariul poeziei „Plumb” (1916) – George Bacovia

Poezia „Plumb” face parte din volumul cu același nume fiind reprezentativă pentru întreaga creație bacoviană prin atmosfera creată și motivele literare valorificate. Ca specie literară este o elegie cu elemente de meditație pe tema inadaptării artistului într-o societate ostilă lui. Lirismul poeziei este subiectiv redat prin verbele la persoana I: „stam”, „am început” și adjectivul pronominal posesiv „(amorul) meu”.

Structura poeziei:

Poezia este structurată în 2 secvențe poetice ce corespund celor două planuri (exterior și interior). Planul exterior este redat în prima strofă, iar cel interior în a doua strofă.

      Titlul poeziei: 





În sens propriu trimite la metalul greu de culoare cenușie, iar în sens conotativ, la apăsarea sufletească, monotonie, greutate. Poezia are o construcție simetrică, ceea ce corespunde așa cum aprecia Tudor Vianu creația de început a lui George Bacovia. Simetria este înregistrată la nivel sintactic prin repetiția metaforei simbol „plumb” de la sfârșitul primului și ultimului vers din fiecare strofă și de la mijlocul celui de-al doilea vers. Grafic, la sfârșitul celui de-al doilea vers este prezentă linia de pauză și punctele de suspensie care redau o meditație, o stare de prelungire a stării de melancolie.

      Tema poeziei: 

Ca specie literară este o elegie cu elemente de meditație pe tema inadaptării artistului într-o societate ostilă lui.
Epitetul „adânc” sugerează ideea somnului profund asociat de Bacovia cu moartea. În text domină cuvintele din câmpul semantic al morții care cuprinde întregul univers: „sicriile de plumb”, „flori de plumb”, „coroanele de plumb”, „cavou” și „mort”. Culoarea doliului întregului univers este sugerată prin inversiunea „funerar vestmânt”. Solitidinea este unul dintre motivele din poezia bacoviană, eul liric se raportează la universul exterior, reflectă asupra acestui dramatism esențial. Cuvântul simbol „cavou” ar putea fi sau nu universul, orașul de provincie, casa poetului sau chiar propriul lui trup. În raportul poet-lume există mai multe spații închise sugerate prin acest cuvânt simbol.
La nivel auditiv, prezența morții este redată prin verbul „scirtaiau”, ceea ce face trimitere la sunetele înfricoșătoare ale morții. Vântul pietrifică materia fiind singurul element care trimite la mișcare.
În cea de-a doua strofă, cuvântul cheie care descifrează sensul mesajului este „întors”, care în interpretarea lui Blaga înseamnă întoarcerea mortului cu fața spre apus întărind ideea morții definitive. Criticul Nicolae Baltă observă că insul bacovian nu face un gest determinat de o anumită precizie, ci este un resemnat. Disperarea eului liric exprimată prin verbul „să strig” conjunctiv, prezent, este fără ecou. Iubirea nu este sentimentul înălțător ca la romantici, îndrăgostitul din poezia bacoviană este inadaptat. Prin sintagma „aripile de plumb” se face trimitere la un zbor înălțător, ci la un zbor în jos, la o cădere definitivă. Disperarea eului liric se pierde în neant, el fiind doar un martor neputincios în fără efectului devastator al morții.

Semnificații la nivel stilistic, morfologic, lexical, fonetic

La nivel fonetic, cuvântul „plumb” cuprinde o vocală închisă de câte două consoane „grele”, ceea ce sugerează o închidere a spațiului. În restul poeziei predomină vocalele „o”, „i”, „u”, dând sentimentul golului existențial, al absenței, al vidului lăuntric. Sonoritățile lugubre sunt obținute prin aglomerarea consoanelor dure: „b”, „p”, „n”, „s”, „ș”, „t”, „t”.
În ceea ce privește prozodia, „Plumb” are o construcție riguroasă care sugerează prezența morții, prin închiderea versurilor cu rimă îmbrățișată, măsură fixă de 10 silabe, iambul alternând cu amfibrahul.

La nivel morfologic, se remarcă prezența verbelor, în marea lor majoritate statice. Timpul imperfect desemnează trecutul nedeterminat, permanența unei stări de angoasă: „dormeau”, „stam”, „era”, „scârțâiau”, „dormea”, „atârnau”. Verbele statice la imperfect sunt așezate cu precădere la început de vers, iar acelor verbe cărora nu le este atestata staticitatea în dicționar, li se reduce intensitatea mișcării. Cele două verbe, la perfect compus – „am început” – și, respectiv, la conjunctiv – „să strig” – sugerează disperarea poetului atunci când conștientizează că universul înconjurător este cuprins de atmosferă sumbră a morții.
Verbul „a fi”, impersonal, apare în două versuri simetrice sintactic.
Versul al treilea din prima strofă se remarcă prin elipsa verbului „a fi” cu sens existențial – „Și flori de plumb și funerar vestmânt” – conturând imaginea statică și sugerând o imagine impresionistă. Adverbul „adânc” așezat lângă verbul „dormeau” sugerează somnul veșnic, moartea. Apropierea dintre somn și moarte este clasică, atât datorită nemișcării pe care ambele stări o presupun, cât și faptului că ambele constituie o rupere de lumea reală.

La nivel lexical, se remarcă prezența cuvintelor din câmpul semantic al morții: „sicriu”, „cavou”, „funerar”, „coroană”, „mort”. Repetarea acelorași cuvinte are ca efect monotonia.

La nivel stilistic, se remarcă prezența simbolului central „plumb”, asocial metaforelor „flori de plumb”, „coroanele de plumb”, „aripile de plumb” și expresivitatea epitetului din versul „Dormea întors amorul meu de plumb”.

În concluzie, poezia „Plumb” se încadrează în simbolism prin atmosfera apăsătoare, prezența simbolurilor, corespondența dintre materie și spirit, tehnica repetiției și cromatică.

Catalin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *