Comentariu „Testament” – Tudor Arghezi

Tudor Arghezi a fost poet, prozator și publicist. El s-a născut la București unde și-a continuat studiile gimnaziale și liceale. Debutează în anul 1896 în revista „Liga ortodoxă” condusă de Alexandru Macedonski. Opera „Testament” a fost publicată în anul 1927 în primul volum de poezii intitulat „Cuvinte potrivite”. Ea este o arta poetică deoarece autorul își exprimă propriile convingeri despre arta lirică și este un elogiu adus cârtii.

Tema poeziei este rolul creatorului și al operei sale, lăsată moștenire unui presupus fiu spiritual. Textul este conceput ca un monolog adresat de tată unui fiu căruia îi lasă drept moștenire cartea. Pentru Tudor Arghezi poezia reprezintă meșteșug, îmbinarea armonioasă dintre slova de foc și slova făurită. Poezia trebuie înțeleasă ca o metaforă a cârtii și reprezintă prima treaptă, demonstrație estetică a modului cum se întemeiază o carte.

Titlul are semnificație dublă. Din punct de vedere laic, în sens propriu al cuvântului are rol de act juridic prin care o persoana lasă moștenire altei persoane averea sa. Din punct de vedere religios, conotativ în sens biblic cu referire la Vechiul și Noul Testament semnifică moștenirea spirituală adresată ,, urmașilor cititori”.




Elementul de recurenta al poeziei îl reprezintă metafora ,,carte”. Termenul ,,carte” semnifică pe rând ,,treaptă” legătura dintre predecesori și urmași, ,,hrisovul vostru cel dintâi” valoarea spirituală, ,,cuvinte potrivite”, ,,slova de foc și slova făurită”.

Incipitul este conceput că o adresare directa a eului liric către un fiu spiritual. Formula de adresare este vocativul ,,fiule” care desemnează un potențial cititor. Metafora ,, seara răzvrătită” face trimitere la trecutul zbuciumat al strămoșilor care se leagă de generațiile viitoare prin carte.

In strofa a doua ,,cartea” este numita ,, hrisovul vostru cel dintâi” si  are valoarea de document fundamental asemeni Bibliei.

Strofa a treia are ca idee principală transformarea poeziei într-o lume obiectivă. Astfel ,,sapa” devine ,,condei” iar ,,brazda” devine ,,călimară”. Prin urmare autorul transformă ,,graiul lor cu-ndemnuri pentru vite” în ,,cuvinte potrivite”. În viziunea lui Tudor Arghezi cuvintele pot căpăta valori noi păstrându-și și puterea expresivă,, veninul strâns l-am preschimbat în miere”.

Cea de-a patra strofă reprezintă o confesiune lirică deoarece autorul face ca versurile să semnifice imagini sensibile dar si să stigmatizeze răul. Astfel trecutul devine îndreptar moral.

A cincea strofă reprezintă durerea, revolta socială care sunt simbolizate în poezie prin vioară. Autorul introduce în literatură estetica urâtului,, Din bube, mucegaiuri și noroi/ Iscat-am frumuseți și prețuri noi”.

 

Ultima strofă prezintă faptul că muza ,,domnița” pierde în favoarea meșteșugului literar. Poezia reprezintă rezultatul îmbinării dintre harul divin ,,slova de foc” cat și rezultatul trudei poetice,, slova făurită”. Condiția poetului este dată de versul ,,Robul a scris-o, Domnul o citește”.

În redactarea poeziei Tudor Arghezi folosește estetica uratului. Cuvinte nepoetice precum și arhaisme, expresii populare, dar și cuvinte religioase. Valoarea de Testament a poeziei este redată prin singurul verb la viitor ,,nu-ți voi lăsa”.

Catalin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *